|
O ora de veselie cu muzica live, dans, povesti de viata deosebite, interviuri cu cele mai mediatizate vedete ale momentului, informaţii in premieră, dar şi întâmplări impresionante care se vor petrece chiar în studio, sub ochii telespectatorilor, acestea sunt doar câteva dintre ingredientele "Happy Hour". Cătălin Măruţă îşi va ascuţi umorul pentru a face legea bunei dispoziţii: "Happy Hour" va fi o emisiune în care publicul va fi conectat la cele mai tari evenimente din zona divertismentului - lansări, noi colaborări muzicale, dar nu numai. Vom da iama prin show biz-ul autohton, vom vedea cine cu cine, cine s-a schimbat, operat, împăcat, cine s-a îngrăşat peste noapte şi cine a slăbit ca la carte ... Am de gând, în mod special, să cunosc oameni care au făcut lucruri excepţionale şi care nu suferă încă de "sindromul covorului roşu", spune Cătălin.
Cu ironia şi francheţea caracteristice, el le rezervă deja o surpriză tuturor vedetelor invitate în emisiune: fiecare va trebui să răspundă fără nicio supărare la "Întrebarea aMăruţă", o întrebare directă, referitoare la unul dintre zvonurile de ultimă oră care umblă prin târg.
"Happy Hour" intra în cel de-al treilea an de existenţă odată cu debutul noului sezon de la Pro Tv. Cu acelaşi simţ ironic, cu mult chef de muncă şi pus pe dezvăluiri, cu schimbări cât să împrospăteze platoul happy şi cu o transmisie live în format HD, Cătălin Măruţă şi gaşca sa sunt mai pregătiţi ca niciodată să afle noi secrete de vedete!
|